Incasarile de pe piata de training s-au redus in prezent cu aproximativ 30% fata de aceeasi perioada a anului trecut, procent similar cu proportia in care companiile si-au redus bugetul alocat dezvoltarii de personal.
Daca proiectele amanate se vor dovedi, pana la urma, anulate sau implementate abia in 2010 si daca excludem din discutii eventualele fonduri europene, atunci piata s-ar putea restrange la doua treimi fata de 2008”, spune Octavian Pantis, managing director pentru furnizorul de programe de pregatire TMI Training&Consulting. Comparativ cu perioada similara a anului trecut, incasarile HumanInvest, o alta companie de training de pe piata, sunt cu 20% mai mici. “Ne-am propus pentru acest an realizarea aceleiasi cifre de afaceri de anul trecut (1,4 milioane de euro), cu o imbunatatire a ratei de profit. Strategia noastra este de a ne concentra pe licitatii strategice, cu bugete mari, pentru a realiza 50% din aceasta cifra de afaceri, si pe clienti mai mici si solutii publice pentru celelalte 50 de procente”, spune Ioana Molnar, marketing manager pentru HumanInvest.
Pentru primele luni, TMI Training& Consulting a inregistrat, de asemenea, un regres fata de anul trecut, situandu-se la un nivel comparativ cu 2007, ceea ce inseamna aproximativ 70% din nivelul corespunzator aceleiasi perioade din 2008. “Multinationalele isi vor diminua bugetul cu cel putin 30%. Bugetele se vor reduce selectiv, nu toate companiile vor actiona la fel: unele vor reduce aceste bugete la zero, fiind nevoite sa isi asigure intai supravietuirea, altele nu le vor reduce sau le vor creste”, spune Adrian Stanciu, managing partner pentru compania de consultanta in cultura organizationala Human Synergistics.
Companiile tind sa isi planifice bugetele trimestrial si nu anual ca pana in prezent, afirma Andrei Gosu, director general pentru compania de training si consultanta HR Ascendis. “Cererea a scazut mult in primul trimestru, cand, de obicei, se planificau programele de training anuale”, spune Gosu. Furnizorul de programe de training Skill Team a declarat ca a inregistrat o cerere mai mare pentru programele pe care le ofera, de aproximativ 15%, interesul in crestere fiind manifestat in special de IMM-uri.
Domenii precum FMCG, retail, industria farmaceutica si telecom nu sunt atat de afectate si incearca sa controleze costurile, preventiv. In timp ce companiile din acest domeniu ar putea reprezenta principalii consumatori de training in 2009, firmele din sectoare mai afectate precum industria auto, Real estate sau domeniul bancar sunt nevoite sa renunte la mare parte a acestor programe. Cursurile tehnice, de customer care si de vanzari reprezinta prioritatile acestui an pentru Bank of Cyprus. “Bugetul de training al bancii a fost mentinut la acelasi nivel cu cel din 2008, desi numarul angajatilor a crescut comparativ cu anul trecut”, mentioneaza Diana Calenic, training&development officer in cadrul Bank of Cyprus. Pentru a utiliza la maximum bugetul de training existent, compania intentioneaza sa implementeze activitati de training intern care sa foloseasca la maximum resursele bancii.”Bugetul de training pentru prima jumatate a anului 2009 acopera numai finantarea programelor de training esentiale, de natura tehnica, specifice activitatii, si a celor care fusesera deja contractate sau incepute”, spune Ana Glavce, manager de resurse umane pentru compania de curierat TNT Romania. Producatorul de bere Ursus Breweries si-a redus bugetul de training si recrutare cu aproximativ 30%, pe fondul apelului general de reducere a costurilor fixe. “Nu am renuntat la nimic din ceea ce ne era necesar, ceea ce am aruncat peste bord au fost lucrurile «nice to have»“, spune Radu Panait, vicepresedinte HR pentru Ursus Breweries. “Proiectele mari de pregatire pe care le avem in negociere si care insumeaza cateva milioane de euro au legatura cu clienti din domeniile telecom, banking, industria farmaceutica, FMCG si IT”, spune Ioana Molnar.
In ceea ce priveste companiile care nu vor investi in training, acestea sunt, potrivit Human Invest, firme de dimensiuni mai reduse sau companii care nu incepusera demult investitiile in training. “Amanari de proiecte am primit din domenii foarte variate, aproape toata lumea incearca o amanare a cheltuielilor, cel putin pana cand situatia de pe piata devine mai clara”, adauga aceasta.Bugetul de training din cadrul companiei producatoare de materiale de constructie Lafarge Romania este de aproximativ 400.000 de euro, similar cu cel din 2008, insa Gabriel Matauan, director de resurse umane, mentioneaza ca acesta va fi cheltuit cu atentie. Oficialii Cosmote Romania au declarat ca angajatii companiei pot participa la traininguri si conferinte de specialitate in Romania si strainatate, in functie de profilul activitatii lor, taxa de participare la un astfel de eveniment in strainatate incepand de la 1.000 de euro, iar in Romania, de la 200 de euro.
Cursurile de training pentru care continua sa existe cerere, in prezent, sunt cele de leadership, dar si programele care au efect direct asupra eficientei vanzarilor, imbunatatirii relatiilor cu clientii si asupra scaderii stresului si a starii conflictuale din organizatie. Alaturi de cursurile de leadership, pentru pregatirea managerilor middle si top mai sunt cerute programe de crestere a productivitatii si gestionarea schimbarii. In ceea ce priveste programele de MBA, scolile de business din Romania se asteapta la o reducere a finantarii oferite de companii angajatilor pentru derularea acestui gen de programe. Finantarea se va reduce cu o cota care va varia intre 25 si 50%. “Daca in trecut companiile finantau in proportie de 75% programele de MBA pentru angajati, acum vor finanta doar 50%”, spune Oliver Olson, managing director CEU Business School la Bucuresti, institutie care ofera programe de MBA in Romania si Ungaria.Adrian Stanciu, adjunct senior lector pentru CEU Business School, se asteapta ca anul acesta valoarea pietei de MBA sa fie redusa la jumatate fata de anii trecuti. Bianca Ioan, marketing director pentru Asebuss, una dintre cele mai importante institutii care ofera cursuri de EMBA pe piata romaneasca, se asteapta, de asemenea, la o reducere in procentul suportat de companii in ceea ce priveste acest gen de programe.Situatia de pe piata de training se va clarifica de la jumatatea anului, considera furnizorii de astfel de programe, care se asteapta la o dezghetare a bugetelor si spera ca eventuala scadere a pietei de training sa fie acoperita de fondurile europene. Anul 2009 va fi unul dificil pentru companiile de training, cele puternice urmand sa isi consolideze pozitia, in timp ce firmele mai mici si freelancerii vor avea probleme.
sursa: standard.ro